Gigantul american Apple, cu o valoare estimată de 2500 de miliarde de euro, este interesat de cumpărarea lui Manchester United!

Gigantul american Apple, cu o valoare estimată de 2500 de miliarde de euro, este interesat de cumpărarea lui Manchester United!
  • Publicat:

Familia americană Glazer, care patronează clubul Manchester United, este dispusă să vândă echipa de pe Old Trafford în cazul unei oferte de 7 miliarde de euro, iar gigantul american Apple ar fi interesat să cumpere.

Patronii americani s-au săturat de apostrofările neîncetate ale fanilor „diavolilor roșii” și sunt gata să renunțe la unul dintre cele mai galonate cluburi din istoria fotbalului britanic.

Printre cei care ar putea încerca să achiziționeze gruparea engleză se numără și David Beckham, care caută câțiva miliardari care să i se alăture în proiectul său.

CEO-ul Apple, Tim Cook, este gata să negocieze cu șefii lui Manchester United cumpărarea clubului din Premier League

Englezii de la Daily Star susțin că americanii de la Apple și-au exprimat interesul pentru demararea negocierilor cu patronii lui Manchester United pentru preluarea grupării de pe Old Trafford.

Oferta celor de la Apple ar fi foarte apropiată de cele 7 miliarde de euro solicitate de familia Glazer pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni de la United.

Apple, gigantul cu sediul în statul California, are o valoare de piață estimată la nu mai puțin de 2500 de miliarde de euro și reprezintă cea mai mare companie de tehnologie de pe Glob, cu un venit anual de peste 390 de miliarde de euro.

Planul de investiții al celor de la Apple, în cazul succesului negocierilor cu clanul Glazer, ar include ca prioritate construcția unei noi arene de ultimă generație în locul „bătrânului” Old Trafford.

În afară de Apple, alți doi giganți de peste Ocean, Facebook și Amazon sunt gata să facă pasul către industria fotbalului și să își adauge în portofoliu unul dintre cele mai iubite cluburi din întreaga lume, cu un marketing pe măsură.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×